Juci Scheiner -- Dragoste pe motocicletă

Această poveste se petrece în oraşul transilvănean Târgu Mureş, numit Marosvasarhely în limba maghiară sau Neumarkt în limba germană. În timpul celui de-al doilea război mondial, Transilvania de nord a fost ocupată de fasciştii maghiari, care au deportat în 1944 circa 150,000 de evrei spre Auschwitz. 

Juci Scheiner, care provenea dintr-o familie înstărită, a fost unul dintre cei deportaţi. Ea şi fratele ei Andras au reuşit să supravieţuiască, s-au întors acasă, iar Juci a redeschis salonul ei de coafură. A câştigat o motocicletă la loterie, apoi la Balul Motocicliştilor l-a întâlnit pe viitorul ei soţ, Jeno Schoenbrunn şi s-au îndrăgostit. Jeno abia revenise dintr-un lagăr de muncă sovietic.
 
Din cauza timpului petrecut de Juci în lagărele de concentrare, nu a putut avea copii. Jeno a murit în urma unei suferinţe îndelungate, iar după multă vreme Juci s-a recăsătorit cu un alt supravieţuitor al Holocaustului, Aladar Scheiner, preşedintele micii lor comunităţii evreieşti. Juci l-a pierdut şi pe Aladar, dar ea, chiar la o vârstă înaintată este implicată în viaţa comunităţii evreieşti din ce în ce mai mică şi mai îmbătrânită. Acest film se încheie cu un omagiu pentru Joint Distribution Committee, care ajută bătrânii supravieţuitori ai Holocaustului în Europa Centrală şi de Est.

Lesson plans for this film

2 results
Title Language For grades Documents
Scheiner Juci élete
Óraterv
osztályfőnöki óra, etika, hit- és erkölcstan, History
A tananyag Scheiner Júlia élettörténetét alapul véve a következőket segíti: a holokauszt tanítása, egyéni / közösségi fejlesztés, toleranciára nevelés, és az empátia fejlesztése, de alkalmas még az egység / sokféleség, illetve az identitás kérdésének megvitatásához is.
hu 7, 8, 9, 10, 11, 12
Juci Scheiner: Foundations of Halacha and Aggada
etika, hit- és erkölcstan
In this lesson about the "Foundations of Halacha and Aggada", Students will engage in a unit exploring various definitions of Jewish community. They will study both classical (Biblical and Rabbinic) texts and contemporary materials to consider ethical problems raised by living in community. These include ethical speech (leshon ha-ra and tochecha) and accepting differences.  Students expand their understanding of the Jewish community or communities in which they participate, and discuss what responsibilities membership in a community entails. This lesson allows students to compare and contrast their Jewish communities with less familiar ones.  They uncover several different ways of understanding what it means to participate in a Jewish community.
en